Implantologie

Ramură a stomatologiei specializată în tratarea lipsei dinților cu ajutorul implantelor. Dezvoltată relativ recent, cunoaște un succes deosebit asigurat de durabilitatea și fiabilitatea tratamentului propus. Este alternativa conservativă a tratamentului protetic clasic.

Implantologie

Foarte multe persoane suferă de pierderea, de cele mai multe ori prematură, a dinților. Aceasta se datorează în mare parte existenței cariilor netratate la timp, a parodontozei sau a accidentelor. Timp de mulți ani, singurele opținuni de tratament disponibile pentru astfel de cazuri, au fost punțile sau potezele dentare. Astăzi, această problemă poate fi rezolvată cu ajutorul implanturilor dentare.

Istoria implantului dentar a început încă din antichitate, dar dezvoltarea sa bazată pe studii medicale aprofundate pe subiecți umani a început în anul 1950 sub supravegherea Prof. Branemark. În anul 1952, Dr. Linkow a plasat intraoral primul său implant, ajungând în 1992 la suma de 19000 de implanturi dentare, 12 cărți pe diverse teme de implantologie și 36 de brevete de invenție, operă ce a făcut ca mari personalități din mendicina dentară să-l considere pe acesta ca fiind părintele implantologiei moderne.

Implantul dentar este un dispozitiv metalic, având forma unui mic șurub cilindric sau conic ce este plasat în osul maxilar sau mandibular cu rol de rădăcină care va susține o viitoare coroană dentară. Este fabricat din titan sau, mai nou, din zirconiu; ambele materiale fiind apropiate ca așezare în tabelul periodic și prezintă proprietăți similare de biocompatibilitate și integrare osoasă. Majoritatea implanturilor sunt fabricate din titan, disponibil în 4 clase în funcție de cantitatea de carbon și fier conținute. Recent, și-a făcut apariția pe piața medicală și aliajul din titan gradul 5, acesta prezentand cele mai bune proprietăți de osteointegrare, rezintența la tracțiune si rezistență la înconvoiere. Pentru a spori proliferarea celulelor osoase pe suprafața implanturilor, acestea au suprafețele modificate prin pulverizare cu plasmă, anodizate, gravate sau sablate. Proprietățile oferite de calitatea titanului, modul de tratare al suprafeței implantului, forma și dimensiunile acestuia, varietatea sistemelor de prindere a implanturilor la viitoarele coroane sau proteze, precum și tehnica de inserare, fac diferențierea între calitatea implanturilor.

Introducerea implanturilor în os se efectuează prin operație chirurgicală, ambulatoriu, în cadrul cabinetelor dentare specializate și cu utilizarea uneia dintre următoarele tehnici de anesteziere: anestezie generală, sedare conștientă orală cu protoxid de azot, sedare intravenoasă sau anestezie locală. Orice implant are nevoie de o perioadă de osteo-integrare de 3 până la 6 luni, perioadă în care osul propriu crește în jurul implantului și invadează spațiul dintre spirele acestuia, ducând astfel la o stabilitate foarte mare a acestuia în os. Intervenția chirurgicală poate fi efectuată numai de către clinicieni instruiți postuniversitar în cadrul unor cursuri suplimentare specifice acestei specialități.

Înainte de plasarea implanturilor, este necesară o evaluare completă și o planificare detaliată. Evaluarea este făcută pe baza consultației intraorale, a evaluarii radiografiei și a analizelor de sânge. Consultația intraorală evidențiază forma, culoarea și sănătatea țesuturilor dentare și moi din vecinătatea și locul în care urmează a se insera implanturile.

Radiografiile dentare sunt cele care evidențiază structuri vitale pe care nu le putem decela cu ochiul liber: canalul nervului alveolar inferior, sinusurile maxilare, forma și dimensiunile formațiunilor osoase, precum și existența la nivelul fiecărei structuri a unor posibile anomalii. În funcție de fiecare caz în parte și de complexitatea fiecăruia se pot folosi mai multe tipuri de radiografii: reprezentări bidimensionale (radiografii retroalveolare – evidențiază doar suprafața a trei sau patru dinți, radiografii panoramice – evidențiază toată partea inferioară a feței, atât maxilarul, cât și mandibula), reprezentări tridimensionale.

Reprezentările tridimensionale sunt captate cu computerul tomograf, care furnizează informații suplimetare reale legate de grosimea, densitatea, lungimea, lățimea, înălțimea osului – toate acestea fiind necesare pentru stabilirea tipurilor de implanturi adaptate fiecărui caz în parte, precum și distanțele dintre implanturi și elementele topografice adiacente, individuale. De asemenea, cu ajutorul tomografiei computerizate medicii implantologi pot calcula suprastructurile care pot fi construite și legate de fiecare implant inserat, astfel încât acestea să corespundă în totalitate și cu exactitate situației intraorale a fiecărui pacient.

Computerul tomograf poate sta și la baza unor șabloane chirurgicale care sunt confecționate de către tehnicianul dentar, șabloane care au inserate orificii pentru anumite tipuri și dimensiuni de implanturi, precum și unghiurile în care se vor insera viitoarele implanturi. În timpul intervenției chirurgicale, aceste șabloane se plasează pe dinții restanți sau pe mucoasă, urmând a se insera implanturile prin orificiile respective. Avantajele acestei tehnici sunt incizia minimă, precizia maximă, posibilitatea confecționării unor proteze temporare pe care pacientul le poartă imediat după operație până la protezarea definitivă și pe toată perioada de osteointegrare (vindecare). Șabloanele chirurgicale presupun un cost suplimentar al intervenției, ele sunt eficiente doar în cazurile în care toți timpii confecționării lor sunt urmați cu exactitate de către medicul implantolog, tehnicianul dentar și medicul radiolog.

Analizele de sânge sunt necesare pentru a evidenția starea de sănătate a întregului organism și sunt importante mai ales în cazurile intervențiilor mari și invazive.

După aceste etape și după stabilirea întregului plan de tratament se trece la intervenția chirurgicală propriu-zisă. Aceasta constă în incizarea gingiei până la nivelul osului, urmată de forarea unei cavități utilizând freze speciale care sunt de diverse mărimi în funcție de dimensiunile și forma implantului, astfel încât să se asigure acestuia o stabilitate chiar imediat după inserare. După așezarea tuturor implanturilor în locurile planificate se închide gingia prin suturare.

După trecerea timpului necesar pentru osteo-integrarea implantului (3 – 6 luni), pacientul revine la cabinet unde i se montează pe implant, cu ajutorul unei incizii minim invazive, un bont care are rolul de a forma gingia necesară în jurul viitoarei lucrări protetice și care se lasă pe implant timp de 2 săptămani.

Ultima fază a acestui tratament este faza în care se ia amprentă si se confecționează, în laboratorul dentar, bontul definitiv precum și lucrarea protetică necesară. Pentru ca implanturile să reziste în condiții optime cât mai mult timp posibil, este imperios necesar ca la fiecare 6 luni după inserarea acestora medicul dentist să aplice o procedură de curățare meticuloasă a bonturilor, gingiei și lucrărilor protetice.