Protetica

Ramură distinctă a medicinei dentare care se ocupă cu restaurarea și menținerea funcției orale, a confortului și a fizionomiei prin restaurarea sau înlocuirea dinților naturali și a structurilor adiacente. Foarte veche, aceasta ramură își regăsește originile în antichitate și a evoluat constant.

Protetica

Protetica este o altă ramură distinctă a medicinii dentare care se ocupă cu restaurarea și menținerea funcțiilor orale, a confortului și fizionomiei, prin restaurarea sau înlocuirea dinților naturali și a structurilor adiacente.

Această ramură a medicinii este foarte veche și încă din antichitate cu câteva mii de ani înaintea erei noastre oamenii au făcut cercetări în acest sens folosindu-se de diferite materiale și metode pentru confecționa și fixa diverse tipuri de proteze dentare. La început, înlocuirea dinților se realiza doar pentru satisfacerea estetică și fizionomică, iar mult mai târziu când metodele de ancorare a dinților artificiali de cei naturali au progresat s-a pus și problema îmbunătățirii masticației.

Pentru înlocuirea dinților lipsă se foloseau la început metode extrem de primitive: egiptenii confecționau proteze din lemn de esență tare, etruscii din dinți de bovine, fenicienii foloseau fildesul, osul de animale sau dinți umani luați de la cadavre. Pentru fixarea dinților artificiali se foloseau fire de păr de cal, mătase, fibre de plante sau sârmă din argint sau aur, acestea erau trecute prin tunele săpate în dinții artificiali iar capetele lor erau răsucite în jurul a 2 sau 4 dinți naturali.

Astăzi orice persoană căruia din diferite cauze îi lipsesc unul sau mai mulți dinți, cu ajutorul medicului dentist poate opta pentru protezarea regiunii cu probleme având la dispoziție metode și materiale variate care pot satisface o gamă largă de necesități.

Lipsa dinților se numește edentație și poate fi parțială sau totală în funcție de numărul dinților lipsă. Cauzele care duc la edentații sunt multiple și de multe ori se întrepătrund:

• caria complicată,

• parodontita,

• abrazarea exagerată a dinților,

• migrări dentare,

• traumatisme,

• tratamente stomatologice incorecte,

• tumori

• neglijența oamenilor față de igienă și de tratamentele dentare.

Netratarea la timp a edentațiilor parțiale duce în toate cazurile la multiple complicații locale, ajungându-se în majoritatea cazurilor la edentații totale. Printre complicațiile de care amintim mai sus se numără în funcție de vechimea edentației:

• migrarea dinților rămași,

• atrofia osoasă sau resorbția osoasă (scăderea în volum a osului din zona edentată),

• afectarea funcției masticatorii: suprasolicitarea dinților rămași pentru realizarea mesticării satisfăcătoare a alimentelor,

• apariția parodontitelor din cauza suprasolicitării ligamentelor dinților vecini edentației,

• afectarea fizionomiei,

• poziții și mișcări anormale ale mandibulei,

• modificări de comportament din cauza edentației vizibile pe care mulți oameni o consideră o infirmitate gravă și dezonorantă.

Pentru a reduce aceste complicații, medicii apelează la protetică înainte de a se ajunge la edentație, astfel că oricărui dinte care are rădăcina sănătoasă și este implantat într-un os sănătos, i se reconstruiește coroana prin diferite tehnici, materiale și faze de lucru.

Orice reconstrucție a aparatului dentar, în funcție de gravitatea situației, are următoarele etape: prima etapă este prepararea (curățarea, tratarea, și modelarea) dinților care urmează a fi protezați/ reconstruiți sau a dinților care urmează să susțină o proteză pe locurile edentate, iar cea de-a doua etapă este reconstrucția propiu-zisă. Aceasta din urmă poate fi făcută de către medicul stomatolog direct în cabinetul dentar sau poate fi realizată de către tehnicianul dentar după ce medicul a amprentat cavitatea orală a pacientului după prepararea dinților cu probleme. Cu ajutorul acestor amprente tehnicianul dentar realizează un model din gips identic cu fiecare situație în parte, iar pe acest model este practic realizată reconstrucția protetică. De aici rezultă că amprentarea este neapărat necesară și de exactitatea ei depinde precizia și funcționalitatea lucrării.

Pentru a recolta aceste amprente medicul dentist folosește niște suporturi din material plastic sau metal care se numesc linguri de amprentă, în care se introduce materialul de amprentare. Aceste materiale la început sunt moi și elastice mulându-se astfel pe toate structurile din cavitatea orală, iar după câteva minute încep să se întărească păstrând astfel negativul locului ce urmează a fi protezat .

Reușita unei amprentări depinde în egală măsură de calitățile materialului de amprentare, de tehnica medicului dentist și de cooperarea pacientului.

DISPOZITIVE CORONO-RADICULARE – PIVOȚII DENTARI

Linia directoare a medicinii dentare din zilele noastre care este adoptată cu strictețe în clinica noastră se bazează pe profilaxia și conservarea structurilor naturale ale cavității bucale. Astfel că orice dinte care are rădăcina sănătoasă în proporție de peste 70% și este inserată într-un os sănătos este mai bine să fie conservata, păstrata și folosita, deoarece poate fi bază pentru refacerea coronară a unuia sau mai multor dinți și păstrează osul din jur la volumul inițial. Ca pentru orice construcție pe înalțime care se vrea trainică, și la reconstrucția coroanelor dentare avem nevoie nu numai de bază (adică rădăcina) ci și de ,,piloni de susținere’’ trainici care să poată permite modelarea și sustinerea construcției. Acești piloni pot fi de mai multe tipuri:

• coroana dentară personală care este șlefuită astfel încât să susțină deasupra coroana realizată în laborator, și care se numește bont

• pivoți care se numesc în termeni stomatologici RCR-uri sau reconstrucții corono-radiculare. RCR-urile sunt confecționate din mai multe tipuri de materiale prefabricate (pivoți din fibră de sticlă sau titan) sau prelucrate din aliaje metalice (Crom-Nichel, Crom-Cobalt, Aur-Paladiu, Aur-Platină, Titan sau Zirconiu) de către tehnicianul dentar în laborator după amprenta fiecărui caz în parte.

Alegerea tipurilor de RCR-uri este făcută după mai multe criterii:

• forma rădăcinii și a spațiului rămas,

• localizarea dintelui care trebuie protezat,

• estetica rezultată după poziționare,

• costul materialelor și tehnologiilor de lucru,

• compatibilitatea cu structurile organismului uman

• și nu în ultimul rând după cunoștintele în domeniu ale medicului dentist și tehnicianului dentar.

Practic, după ce medicul curăță rădăcina și o pregătește astfel încât să rezulte un canal suficient de voluminos încât să permită introducerea și susținerea pivotului în condiții optime. De aici există două obțiuni:

• medicul să cimenteze direct și într-o singură ședință un pivot prefabricat și apoi tehnicianul să realizeze coroana dintară 


• medicul să ia amprentă și în altă ședință să cimenteze RCR-ul fabricat de către tehnician după forma canalului respectiv, ca mai apoi să se ia din nou amprentă și să se refacă în laborator coroana dintelui.

COROANA DENTARĂ

Coroana dentară sau capa dentară este reconstrucția coroanei unui dinte deteriorat și este realizată de tehnicianul dentar în laborator după amprentarea individuală a fiecărei situații în parte.

Aceasta este practic un înveliș al unui dinte distrus ce a fost șlefuit de medicul dentist sau căruia i s-a aplicat un RCR, ea redă forma și culoarea inițială a dintelui, si poate fi fabricată din mai multe materiale. În cazul pierderii unuia sau a mai multor dinți din aceeași zonă, pot fi fabricate coroane pe dinții care marginesc zona respectivă și între ele coroane false pentru dinții care nu mai există, realizându-s astfel o punte dentară.

Echipa medic-pacient poate opta pentru coroane dentare în cazurl în care este nevoie de îmbrăcarea unui dinte care:

• a necesitat un tratament de canal radicular,

• are pierderi mari de substanță dentară în urma unei carii extinse,

• este fracturat,

• prezintă o anomalie de poziție sau discromie,

• este stâlp pentru susținerea unei punți,

• a fost extras și înlocuit cu un implant.

Odată cu dezvoltarea cercetării și a tehnologiilor din domeniul stomatologic, de-a lungul anilor, au apărut mai multe tipuri de materiale din care se pot confecționa coroanele dentare:

Acrilat:

• poate fi de două feluri: termopolimerizabil sau baropolimerizabil,

• conține monomeri care afectează foarte mult sănătatea organismului uman, • au nuanțe apropiate de culoarea dinților dar estetic este inferior compozitului sau ceramicii,

• deoarece are o structură poroasă care permite infiltrarea salivei, lucrările din acrilat își modifică în timp aspectul coloristic, îmbătrânesc mult mai repede, au rezistență mecanică redusă, se abrazează (tocesc) și se fisurează destul de repede,

• prețul lor este scăzut.

Metal:

• se folosește în special pe zone laterale, la pacienții care au forțe masticatorii mari, cei care prezintă bruxism (scrâșnirea dinților) sau pentru dinții care necesită o șlefuire minimă,

• se pot folosi mai multe metale: Crom-Cobalt, Crom-Nichel, Aur-Platinat, toate sunt diferite ca preș, calități chimice și compatibilitate cu organismul uman,

• coroanele au culoarea metalului din care sunt fabricate,

• sunt ușor de șlefuit de către tehnician,

• au un cost redus,

• metalele se mai pot folosi și ca suport pentru celelalte materiale care seamănă mai mult sau mai puțin cu structura si culoarea dintelui.

Compozit:

• are rezistență la rupere și uzură mai mare,

• spre deosebire de acrilat își păstrează mai bine cromatica și sunt mai estetice dar sunt inferioare ceramicii,

• este mai elastic decat ceramica,

• sunt mai costisitoare decât acrilatul și mai ieftine decât ceramica.

Ceramica:

• are aspect de dinte natural: prezină transluciditate, cromarică foarte bună și luciu,


• rezistență foarte mare la uzură,

• 100% biocompatibilă,

• se aplică pe suport metalic care poate fi din mai multe tipuri de materiale: metale, titan, zirconiu;

• coroanele realizate pe suport de titan sau zirconiu sunt cele mai rezistente, biocompatibile și ușoare, dar foarte scumpe deoarece pentru fabricarea lor este nevoie de specializări continue ale medicului și tehnicanului, precum și de aparatură costisitoare și performantă.

După realizarea coroanelor, urmează ședința în care medicul stomatolog o fixează cu ciment dentar peste bontul dentar sau dispozitivul radicular, încheid astfel etapa de tratament pentru dintele respectiv.

Pentru ca aceste coroane dentare să aibă o durată cât mai lungă de viață este foarte important ca pacientul să protejeze lucrările dentare de acțiunea forțelor masticatorii mari, să-și realizeze o igienă bucală corectă și minuțioasă, precum și să meargă la medicul stomatolog la fiecare 6 luni pentru controlul lucrărilor și igienizarea lor profesională.

În cazul în care aceste reguli de întreținere nu sunt realizate corect la nivelul coroanelor dentare pot să apară o serie de reacții cronologice:

• gingivită (inflamație, schimbarea și sângerarea gingiei)

• retracție gingivală dezvelind chiar și îmbinarea dintre bont și coroană

• pătrunderea microbilor din placa dentară sub coroană dizolvând cimentul și producând distrugeri ale bontului de sub coroană chiar până la fracturarea lor și a ligamentelor adiacente

PROTEZE DENTARE

Protetica dentară este un domeniu vast care cuprinde o multitudine de tipuri de lucrări și materiale, printre acestea se numără și protezele dentare.

Protezele dentare sunt lucrări protetice mobile sau mobilizabile care înlocuiesc dinții lipsă și structurile adiacente acestora. Ele pot fi de două feluri:

Proteze parțiale:

• înlocuiesc doar câțiva dinți lipsă,

• se ancorează prin crosete sau sisteme de ancorare prefabricate (capse, culise, magneți sau sistem Locator) pe dinții sau rădăcinile rămase,

• sunt confecționate din acrilat care are în componență monomeri ce poate afecta organismul uman sau rășini termoplastice biocompatibile flexibile sau rigide,

• nu numai că înlocuiesc dinții care nu mai sunt pe arcadă ci și opresc migrarea celorlalți dinți rămași.

Proteze totale:

• înlocuiesc dinții de pe toată arcada,

• sunt confecționate din acrilat sau rășini termoplastice,

• se mențin pe poziție prin succiune (efect de ventuză) sau prin ancorare cu sisteme speciale de ancorare (capse, culise pe bară, magneți, șistem Locator) la rădăcini dentare rămase pe arcadă sau la implanturi inserate după extracția dinților afectați,

• cele superioare acoperă cerul gurii, iar cele inferioare sunt în formă de potcoavă pentru a permite mișcarea normală a limbii,

• pot fi convenționale (realizarea protezei se face după ce sau extras dinții și a trecut o perioadă de vindecare a țesuturilor care poate fi de câteva luni în funcție de biotipul fiecărui pacient sau de tratamentele dentare care s-au realizat la extragerea dinților) sau imediate (se realizează anterior extracției dentare și se acoperă arcadele în aceeași ședință cu extracțiile – pacientul nu stă fără dantură, dar acestea necesită rebazări mult mai devreme decât cele convenționale deoarece osul și gingia se retrage mai mult în perioada imediat următoare extracțiilor.

Pentru realizarea unei proteze dentare este nevoie de parcurgerea unor timpi esențiali:

• extracția dinților care nu mai sunt sănătoși (atunci când este cazul)

• amprentarea câmpului și captarea tuturor informațiilor necesare (dimensiunile feței și forma feței, dimensiunea, forma și culoarea dinților din viitoarea proteză)

• realizarea în laborator unor proteze din ceară după care se vor realiza protezele definitive

• proba protezelor din ceară

• realizarea protezelor în laborator

• proba intraorală și finisarea acestora

• perioada de acomodare

• inserarea, dacă este cazul, a diferitelor sisteme de ancorare

Având în vedere că în timp osul se remodelează sau scade în volum, după o perioadă specifică fiecărui pacient în parte, proteza se lărgește și efectul de ventuză se diminuează, de aceea fiecare pacient purtător de proteză trebuie să meargă regulat (cel puțin o data pe an) la medicul dentist pentru a fi examinată proteza în timp optim și rebazată (adaugarea unui material special în baza protezei) sau refăcută în întregime.

Deoarece pacienții privesc protezele dentare ca și un semn al îmbătrânirii acestea sunt greu acceptate, iar procesul de acomodare este îngreunat. Mulți pacienți stau o perioadă destul de lungă doar cu câțiva dinți pe arcadă, astfel că în momentul inserării unei proteze se obișnuiesc foarte greu să mestece sau să vorbească cu aceasta. Se poate ca în primele săptămâni sau luni pacientul să aibă senzația că-i cade proteza, că salivează abundent, că limba nu încape în gură sau pot să apară iritații și ulcerații gingivale, dar tot acest discomfort dispare în timp dacă protezele sunt bine realizate, sunt purtate, curățate și reexaminate de către medicul stomatolog.

Pentru a păstra o proteză cât mai mult timp este nevoie să se respecte câteva reguli primordiale:

Întreținerea protezei:

• protezele se spală și se periază cel puțin o dată pe zi, iar medicul dentist o poate detartra prin periaj ultrasonic la ședințele de reexaminare,

• când nu sunt purtate se păstrează în soluții speciale sau apă curată (nu este indicată apa fiartă deoarece protezele se pot deforma),

• structurile moi ale cavității orale se periază cu periuțe moi pentru a preveni depunerile de bacterii care sunt responsabile de existența plăcii bacteriene și a infecțiilor bucale,

• în cazul în care se rupt protezele nu se recondiționează acasă, deoarece se pot sparge definitiv sau pot afecta țesuturile moi ducând la leziuni sau la retragerea acestora.

Alimentația:

• în primele luni se evită legumele crude și mâncărurile lipicioase,

• înainte de a le consuma alimentele se taie în bucăți mici,

• pentru mușcătură este bine să se folosească caninii sau premolarii și nu dinții din față,

• nu se rupe mâncarea trăgând cu dinții de ea,

• la masticație este bine să existe mâncare atât pe stânga cât și pe dreapta pentru a stabiliza proteza

• este foarte important ca dieta să se mențină echilibrată (majoritatea persoanelor cu proteză urmează o dietă mai slabă din punct de vedere calitativ față de ceilalți deoarece renunță la alimentele greu de mestecat precum legume, fructe, carne care sunt foarte bogate în nutrienți precum vitamina B6, vitamina E sau zinc

Protezele sunt pentru pacienții protezați de curând ca și un pantof nou și nepurtat – de multe ori ne jenează până să ne simțim confortabil când îl purtăm, de aceea pot să apară la început câteva modificări:

• vorbirea este puțin îngreunată, de aceea este bine să vorbești fără (poți repeta în fața oglinzii citind cu voce tare sau repetând cuvinte care îți par greu de rostit),

• când strănuți, tușești sau caști, proteza se poate slăbi (asta nu înseamnă că nu mai este bine poziționată, ci doar că musculatura facială a acționat cu mai mare putere pe marginile protezei)